Turcia a lansat oficial cel de-al treilea sezon al proiectului „Muzee Nocturne”, o inițiativă care le oferă turiștilor posibilitatea de a descoperi unele dintre cele mai importante obiective culturale și istorice ale țării într-o atmosferă aparte, după lăsarea serii.
După succesul înregistrat anul trecut, când programul a atras peste un milion de vizitatori, ediția din 2026 include 20 de muzee și situri arheologice care vor putea fi vizitate între 1 iunie și 1 octombrie, în intervale extinse de funcționare, după ora 19:00.
Proiectul urmărește nu doar diversificarea experiențelor turistice, ci și o gestionare mai eficientă a fluxului de vizitatori, reducând aglomerația din timpul zilei și încurajând turiștii să petreacă mai mult timp în destinațiile culturale.
Istanbulul, capitala culturală care strălucește și noaptea
Printre principalele atracții incluse în program se numără Muzeele Arheologice din Istanbul, primul muzeu al Turciei, unde vizitatorii pot admira artefacte valoroase provenite din numeroase civilizații.
De asemenea, celebrul Turnul Galata își așteaptă oaspeții cu panorame spectaculoase asupra orașului iluminat, în timp ce Muzeul de Artă Turcă și Islamică oferă acces la colecții impresionante găzduite în fostul Palat Ibrahim Pașa.
Efes și marile orașe antice ale Egeei, într-o lumină nouă
În vestul Turciei, turiștii pot explora după apus legendarul Efes, considerat unul dintre cele mai bine conservate orașe romane din lume. Iluminatul special pune în valoare monumentele antice și oferă o perspectivă spectaculoasă asupra patrimoniului istoric.
Lista include și Hierapolis, cunoscut pentru teatrul său antic și apropierea de faimoasele terase de travertin de la Pamukkale, precum și Templul lui Apollo din Didyma, unul dintre cele mai impresionante temple ionice ale lumii antice.
Riviera Turcească își dezvăluie comorile istorice
În regiunea Antalya, inclusă în așa-numita Rivieră Turcească, vizitatorii pot descoperi noaptea orașele antice Aspendos, Patara și Side.
Printre atracțiile remarcabile se numără teatrul roman de la Aspendos, clădirea considerată prima adunare democratică din lume la Patara și Templul lui Apollo din Side, amplasat pe malul Mediteranei.
Anatolia, între civilizații și legende
Programul include și unele dintre cele mai spectaculoase situri istorice din interiorul țării. Vizitatorii pot urca pe Muntele Nemrut pentru a admira uriașele statui antice ale zeilor, pot explora Orașul Subteran Derinkuyu din Cappadocia sau pot descoperi colecțiile excepționale ale Muzeul Civilizațiilor Anatoliene.
Pe lista obiectivelor deschise seara se regăsesc și Muzeul Mozaicurilor Zeugma, precum și muzeele arheologice și de mozaicuri din Şanlıurfa.
Prin extinderea programului de vizitare, autoritățile turce încearcă să ofere o nouă perspectivă asupra patrimoniului cultural al țării și să transforme explorarea istoriei într-o experiență memorabilă, desfășurată sub lumina lunii și a reflectoarelor.














